Există cartiere care își spun povestea prin clădiri dar și cartiere care își spun povestea prin oameni.
Cotroceniul le are pe amândouă.
Dacă te plimbi puțin mai atent pe străzile sale, vei descoperi ceva fascinant: în spatele numelor de pe plăcuțele stradale se află medici, cercetători, profesori și oameni care au contribuit, fiecare în felul său, la România modernă.
Un cartier în care medicina a lăsat urme
Nu este întâmplător că atât de multe străzi din Cotroceni poartă nume de medici.
De fapt, în zona parcelărilor dezvoltate în apropierea Facultății de Medicină, au fost identificate 48 de străzi care poartă numele unor doctori. Alegerea nu a fost una întâmplătoare: începând din 1915, străzile nou create în apropierea Facultății de Medicină au primit numele unor medici distinși, iar tradiția a continuat în deceniile următoare.
Așa se face că o plimbare prin Cotroceni poate deveni, fără să-ți dai seama, o plimbare prin istoria medicinei românești.
Carol Davila. Victor Babeș. Nicolae Paulescu. Gheorghe Marinescu. Dimitrie Bagdasar. Joseph Lister... nume pe lângă care trecem poate în fiecare zi, fără să ne mai întrebăm cine au fost oamenii din spatele lor.
Carol Davila și începutul unei povești extraordinare
Dintre toate aceste nume, Carol Davila ocupă un loc aparte.
Venit în România în 1853, medicul a avut un rol fundamental în organizarea și modernizarea medicinei românești. A contribuit la dezvoltarea învățământului medical, a serviciului sanitar și a formării unei noi generații de medici.
Iar legătura lui cu Cotroceniul este una dintre cheile prin care putem înțelege întregul cartier.
O parte importantă a dezvoltării zonei s-a făcut pe terenuri legate de Carol Davila iar în jurul instituțiilor medicale s-a format treptat o comunitate în care medici, profesori și alte profesii liberale și-au construit casele și viețile.
Practic, Cotroceniul pe care îl admirăm astăzi a crescut și în jurul unei idei: că educația și medicina pot schimba o țară.
Străzi care au devenit mici lecții de istorie
Victor Babeș, unul dintre fondatorii școlii românești de bacteriologie.
Gheorghe Marinescu, întemeietorul școlii românești de neurologie.
Dimitrie Bagdasar, fondatorul școlii românești de neurochirurgie.
Mina Minovici, una dintre figurile esențiale ale medicinei legale românești.
Francisc Rainer, anatomist și antropolog.
Ion Nanu-Muscel, clinician și creator de școală.
Numele lor apar astăzi pe străzi, dar în spatele fiecăruia există o poveste despre muncă, cercetare, pasiune și o Românie care încerca să-și construiască instituțiile moderne.
Acesta ar putea fi unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem face atunci când ne plimbăm printr-un oraș vechi: să nu lăsăm numele să rămână doar nume.
Un cartier care a crescut odată cu universitatea
Prezența Facultății de Medicină a schimbat nu doar educația medicală din România, ci și orașul din jurul ei.
Palatul Facultății de Medicină de pe Bulevardul Eroii Sanitari a devenit unul dintre reperele arhitecturale și academice ale zonei iar Cotroceniul s-a transformat într-un adevărat pol universitar și medical.
Clădirea, proiectată de arhitectul Louis Blanc, a devenit una dintre imaginile emblematice ale medicinei românești.
În jurul ei s-au adunat generații de studenți, profesori și cercetători. Unii au venit pentru câțiva ani. Alții au rămas o viață. Iar orașul a crescut odată cu ei.
Moștenirea care încă trăiește
Cel mai frumos lucru este că această poveste nu aparține doar trecutului.
Cotroceniul este și astăzi un cartier în care educația, cercetarea și medicina fac parte din viața de zi cu zi.
Studenții continuă să meargă spre cursuri. Profesorii continuă să intre în amfiteatre. Medicii continuă să lucreze în instituțiile din zonă.
Iar pe străzile liniștite ale cartierului, numele celor care au pus bazele acestei tradiții continuă să fie rostite, uneori fără ca noi să realizăm ce poveste poartă.
Asta înseamnă, poate, cel mai frumos patrimoniu. Nu doar să păstrezi clădirile. Ci să păstrezi vie ideea pentru care au fost construite.
Poate că data viitoare vom privi altfel o plăcuță de stradă
Data viitoare când veți merge prin Cotroceni și veți vedea un nume pe o plăcuță, opriți-vă o clipă.
Căutați omul din spatele lui.
Poate veți descoperi un medic care a salvat vieți. Un cercetător care a schimbat un domeniu. Un profesor care a format generații. Un om care a crezut că România poate fi mai bună.
Și atunci veți înțelege că, dincolo de casele frumoase, de grădini și de străzile umbrite, Cotroceniul păstrează ceva mult mai valoros.
Păstrează memoria unor oameni care au contribuit la construirea României pe care o avem astăzi.
Iar acesta este unul dintre cele mai frumoase motive pentru care merită să ne plimbăm prin București cu ochii larg deschiși.
Pentru că, uneori, istoria nu stă în vitrinele unui muzeu.
Merge cu noi pe stradă.