Biserica Mărcuța

Despre Biserica Mărcuța

Biserica Mărcuța din București, construită în 1587 de marele logofăt Dan pe malul Colentinei, este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din capitală. Poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a funcționat ca mănăstire fortificată.

Ctitorire și începuturi

Biserica Mărcuța este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din București care s-au păstrat aproape de forma inițială, fiind întrecută în vechime doar de biserica de la Curtea Veche. A fost zidită în anul 1587 de marele logofăt Dan, în timpul domniei lui Mihnea al II-lea Turcitul, lângă un izvor tămăduitor situat pe malul râului Colentina, în zona mlăștinoasă de lângă Lacul Fundeni (astăzi cartierul Pantelimon, sectorul 2).

Lăcașul poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Numele de Mărcuța i-a fost dat mai târziu, de la Vișana (zisă Mărcuța), fiica armașului Marcu și strănepoată a logofătului Dan, care a închinat biserica ca metoh Mitropoliei Bucureștiului la 15 decembrie 1679.

Arhitectură

Monumentul este reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Țara Românească. Face parte din tipul de plan triconc inspirat de biserica Mănăstirii Cozia, de influență sârbească. Dimensiunile sunt de aproximativ 21,60 m lungime și 6,50–11,50 m lățime, cu pereți groși de circa 80 cm. Are pridvor, pronaos, naos cu turlă pe Pantocrator și altar.

Pridvorul deschis, adăugat în 1733, este mai scund decât pronaosul și se compune din arcade în plin centru sprijinite pe coloane robuste. Fațadele sunt decorate în cărămidă aparentă, iar elementul cel mai valoros rămâne decorația exterioară, care o situează printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În interior se păstrează fragmente de pictură din secolul al XVI-lea.

Restaurări și modificări de-a lungul timpului

Biserica a fost restaurată de mai multe ori. În 1733, sub Mitropolitul Ștefan și cu sprijinul domnitorului Grigore al II-lea Ghica, s-au adăugat pridvorul și clopotnița, s-au realizat chenare de piatră la ferestre și ușă, iar lăcașul a fost zugrăvit pe dinăuntru și pe dinafară (pisania din 20 septembrie 1733). În 1779, Alexandru Ipsilanti a intervenit asupra turnului-clopotniță.

La mijlocul secolului al XIX-lea, arhitecții Johann Schlatter și Benis au restaurat biserica: au demolat peretele dintre naos și pronaos pentru lărgirea spațiului, iar turla căzută la cutremur a fost refăcută din lemn. Alte intervenții au avut loc în 1632–1654, 1678–1688, 1966–1967 și 1967–1976.

Rol istoric și importanță

Mănăstirea Mărcuța, înconjurată de ziduri fortificate cu porți, a reprezentat un loc strategic de refugiu în vremuri de năvăliri, datorită amplasamentului mlăștinos. În timpul epidemiei de ciumă din 1813 a funcționat ca lazaret, iar între 1829/1839 și 1924 a găzduit primul spital de boli mintale din Țara Românească. Aici a fost internat și Mihai Eminescu pentru tratament.

În perioada fanariotă a fost dată de familia Ipsilanti ca metoh Mănăstirii Halchis din Grecia. În afara incintei vechi a fost ridicată o biserică nouă, târnosită în 2013, cu hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Complexul figurează pe Lista Monumentelor Istorice (cod LMI B-II-m-A-18157.01).

Biserica Mărcuța rămâne un martor viu al istoriei Bucureștiului, combinând valoare arhitecturală, spirituală și memorială.